Concurenţa perfectă

Concurenţa perfectă desemnează acea situaţie de piaţă în care toate firmele pot să vândă întreaga producţie la preţul pieţei, fără a-l influenţa, iar toţi cumpărătorii pot cumpăra la preţul pieţei ceea ce doresc, fără a-l putea modifica. „Sursa conceptului de concurenţă perfectă poate fi identificată în noţiunea de liberă concurenţă”, care se distinge de alte forme de concurenţă prin principiul „laissez faire,laissez passer”.

 Acest tip de concurenţă se defineşte prin următoarele condiţii:          

• Atomicitatea participanţilor la tranzacţii, respectiv existenţa unui număr mare de vânzători şi cumpărători pe piaţă, de puteri economice aproximativ egale şi relativ reduse, astfel încât fiecare are un rol minim pe piaţă; adică existenţa unui “număr mare” de agenţi economici de talie identică, ce participă pe piaţă în calitate de ofertanţi şi cumpărători. Fiecare are o dimensiune neglijabilă în raport cu dimensiunea pieţei, negociind cantităţi mici de bunuri, astfel încât o modificare a cererii şi ofertei individuale nu poate să determine o schimbare a cererii şi ofertei globale.

• Omogenitatea bunurilor aparţinând aceleiaşi ramuri, astfel încât celor ce le cumpără le este indiferent de la cine le cumpără; toate firmele sunt producătoare ale aceluiaşi produs sau pe piaţă există numai produse echivalente şi perfect substituibile. Indiferent de producător, produsele nu sunt diferenţiate şi nu există publicitate.

•  Transparenţa pieţei, cunoaşterea de către cei interesaţi a cantităţilor oferite şi cerute, a calităţii şi tranzacţiilor încheiate. Ceea ce înseamnă că toţi agenţii economici sunt informaţi exact cu privire la piaţă. Aceştia au informaţiile necesare despre natura şi calitatea produsului, cantitatea cerută şi oferită.

• Fluiditatea pieţei, adaptarea fără restricţii a ofertei la cerere şi invers la modificarea preţului; adică există intrare şi ieşire liberă în sau din ramura respectivă, nu există îngrădiri juridice sau instituţionale la intrarea noilor producători sau concurenţi. Există posibilitatea adaptării cu uşurinţă a ofertei la cerere şi invers. În aceste condiţii, niciuna dintre firme nu are posibilitatea de a influenţa singură preţul pe piaţă. Dacă firma va încerca să practice un preţ mai mare decât cel al concurenţilor, consumatorii nu vor mai dori să cumpere produsele sale. “Cu cât o firmă individuală are mai patina putere de a influenţa piaţa pe care îşi vinde produsul, cu atât mai competitive este acea piaţă”.

• Perfecta mobilitate a factorilor de producţi producţie, care presupune că agenţii economici pot găsi şi folosi fără restricţii factorii de care au nevoie la un moment dat. Factorii de producţie se îndreaptă liber spre acele utilizări în care se obţine o rentabilitate ridicată.                                                                            

În practică concurenţa perfectă nu există întrucât nu se pot întâlni simultan cele cinci condiţii, în fapt există doar piaţa cu concurenţă imperfectă, care cunoaşte mai multe tipuri în funcţie de numărul de vânzători şi cumpărători prezenţi la un moment dat pe piaţă.                           

Chiar şi părintele conceptului mâinii invizibile a recunoscut că o concurenţă perfectă nu este decât un concept abstract care nu există în forma sa pură în economia reală.   

Tipurile de concurenţă

Cea mai întâlnită formă de concurenţă este cea care se desfăşoară între întreprinderile care realizează acelaşi produs, satisfăcând astfel aceeaşi necesitate, ele disputându-şi aceeaşi clientelă şi care formează astfel concurenţa directă. Delimitarea lor, în această situaţie, se realizează prin nivelul calitativ al produsului, originalitatea acestuia, nivelul de servire, garanţiile care se acordă post-vânzare şi altele, reprezentând concurenţa orizontală. Tot relaţii de concurenţă apar şi între firmele care realizează produse substituibile, cum sunt cele fabricate din materii prime naturale şi sintetice (ex.: ţesături, cauciuc). În acest caz un rol esenţial revine calităţilor acestor produse, dar şi preţurilor, politica de promovare a produselor constituind un mijloc eficace de a învinge. În acest caz, relaţiile de concurenţă se desfăşoară pe verticală şi au ca efect extinderea pieţii unui producător pe seama concurenţilor.

Concurenţa care se desfăşoară între întreprinderile ce oferă produse diferite, dar care se adresează aceloraşi cumpărători este una indirectă. În acest caz se află produsele care sunt diferite, dar care satisfac aceleaşi nevoi. De exemplu, concurenţa dintre furnizorii de cafea şi cei de ceai. Tot în această categorie de concurenţă intră şi întreprinderile care în cadrul pieţei, îşi dispută aceleaşi venituri ale cumpărătorilor În acest caz va câştiga cel care va reuşi să îi convingă pe consumatori  că alegând produsul sau serviciul lor îşi satisfac cel mai bine una din numeroasele lor necesităţi.

Concurenţa, ca model de comportament al agenţilor economici în sistemul de piaţă, semnifică “o rivalitate între participanţii la actul de vânzare-cumpărare, un raport de forţă între aceştia”[1], o opoziţie, asigurând calea cea mai bună de satisfacere a intereselor tuturor[2], adică de maximizare a satisfacerii nevoilor pentru consumatori. Ea este o necesitate obiectivă, iminentă care acţionează complex şi contradictoriu, desemnând anumite tipuri de piaţă: piaţă cu concurenţă perfectă li piaţă cu concurenţă imperfectă cu formele sale: monopolul, concurenţa monopolistic, oligopolul şi oligopsonul (monopson). Acestea se stabilesc în funcţie de: numărul şi puterea agenţilor economici participanţi, gradul de diferenţiere a produselor, fluiditatea pieţei (posibilitatea intrării pe piaţă), transparenţa pieţei (gradul de cunoaştere a elementelor ei); mobilitatea factorilor de producţie.

Caracteristici	Concurenţa Perfectă	Concurenţa imperfectă
		Concurenţa monopolistică	Oligopol	Monopol
Număr firme	Mare	Mare	Mic	Una singură
Posibilitatea stabilirii preţului	Inexistentă	Limitată	Redusă	Considerabilă
Bariere concurenţiale pe piaţă	Inexistentă	Inexistentă	Există anumite bariere	Sisteme complete de bariere

*Sursa: Interpretare proprie pe baza informaţiilor din Tatiana Moşteanu-Concurenţa,abordări teoretice şi practice, Editura Economică, 2000, pag. 45  

---

[1] I. Ignat, “Concurenţa.Economie politică“,vol.I,Editura Porto-Franco,Galaţi,1991, pag. 201

[2] F. Von Hayek-“Colectivist Economic Planning”-Jonathan Cape, 1975, pag. 773

Conceptul de concurenţă economică

                                                   Sursă imagine: Publika. md

Concurenţa este o luptă permanentă, în care primează interesele economice şi care se soldează întotdeauna cu învinşi şi învingători. Astfel, fiecare întreprindere trebuie să cunoască bine structura şi intensitatea concurenţei, formele în care se manifestă, cauzele succesului  concurenţilor importanţi, reuşind pe această bază să îşi evalueze şansele de supravieţuire, raportându-şi la realitate obiectivele prioritare şi adoptând cele mai potrivite strategii concurenţiale. Complexul legăturilor în care intră un agent economic în lupta pentru crearea, menţinerea sau mărirea avantajului său faţă de ceilalţi agenţi economici cu care îşi dispută fie resursele, fie clienţii, fie şi una şi alta, constituie sistemul relaţiilor de concurenţă.                                                    

Manifestarea concurenţei  este expresia gradului de dezvoltare şi liberalizare economică şi de aceea intensitatea ei este diferită de la o etapă la alta, de la un domeniu la altul, în funcţie de raportul dintre cerere şi ofertă, reflectând, în general, măsura în care societatea este capabilă să stimuleze creativitatea agenţilor economici, asigurând funcţionalitatea normală a sistemului economic. În acest fel, prin menţinerea concurenţei în limita normală, mecanismul concurenţial îşi dovedeşte raţiunea de a fi, aceea de a servi consumatorul.                                                                     

Concurenţa poate fi definită ca fiind ansamblul relaţiilor dintre agenţii economici generate de dorinţa acestora de a obţine un loc cât mai bun pe piaţă şi un preţ cât mai avantajos. „Concurenţa presupune existenţa rivalităţii în şi prin activitatea economică, pentru apropierea unor bunuri rare, precum şi pentru atingerea unor obiectivec ce nu pot fi realizate de către toţi.” Trebuie subliniat, însă, un fapt foarte important, şi anume acela, că obiectul concurenţei nu-l constituie doar preţul, cum apare la prima vedere, ci şi produsul, distribuţia şi promovarea, care constituie elementele mixului de marketing. În acest scop, fiecare agent economic va folosi o gamă largă de forme şi mijloace precum: calitatea cât mai bună a produsului, originalitatea lui, preţuri cât mai accesibile, prezentarea adecvată, plăcută, atractivă, promovare discretă, dar penetrantă etc.                                                                              

Privită din punct de vedere economic, concurenţa este întotdeauna legată de tranzacţiile efectuate pe piaţă, de cerere şi ofertă şi de procesul de schimb. Astfel, concurenţa este strâns legată de libertatea de a alege. Este cunoscut faptul că ,,forţa regulatoare cea mai importantă a economiei de piaţă este concurenţa”. Astfel, ,, concurenţa este însăşi forma activă a liberei iniţiative, liberă iniţiativă generată de proprietatea privată, aceasta constituind, la rândul ei, o trăsătură esenţială a economiei de piaţă, al cărei mecanism este concurenţial. Ea reprezintă confruntarea deschisă, rivalitatea dintre agenţii economici vânzători ofertanţi pentru a atrage de partea lor clientela. Totodată, concurenţa exprimă comportamentul specific interesat al tuturor subiecţilor pe proprietate, comportament care se realizează în mod diferit, în funcţie de cadrul concurenţial şi particularităţile diverselor pieţe.

---